luni, 8 septembrie 2014


       Istoric
. Studiile de polimerizare a stirenului au început între anii 1910-1925, au fost
continuate între anii 1929-1935, iar producţia a început în anul 1935.

       Obţinere. Polistirenul rezistent la şoc a fost obţinut mai întâi prin procedeul de
polimerizare în masă, procedeu înlocuit astăzi de polimerizarea în suspensie. Această ultimă
metodă permite obţinerea unei greutăţi moleculare mai controlate, dar transparenţa este mai
puţin bună [14, 15, 40].

        Prezentare generală. Se prezintă sub formă de granule cilindrice, transparente sau
colorate.

        Proprietăţi fizice. Polistirenul de uz general este un material amorf şi transparent. Se
mai numeşte, de aceea, polistiren cristal. Permeabilitatea este mai ridicată decât la poliolefine,
 din cauza structurii amorfe. Polistirenul absoarbe foarte puţin apa. Este dur, rigid, fragil şi
casant şi rezistă puţin la abraziune.
          Polistirenul trebuie stabilizat deoarece nu rezistă la lumină (radiaţii ultraviolete).
Temperatura de vitrifiere a polistirenului amorf este situată în jurul temperaturii de
100°C, iar temperatura de descompunere (320÷350)°C.
          Polistirenul este un polimer nonpolar fiind un excelent izolator într-o largă gamă de
frecvenţă (de la (50÷106) Hz).  Are rezistivitatea volumică importantă şi în consecinţă
este foarte electrostatic. Având  valori mici de pierderi dielectrice este interzisă sudarea
 prin curenţi de înaltă frecvenţă.
        Comportare la ardere:
                     - arde lent, iar după aprindere arderea continuă;
                     - flacăra este strălucitoare şi galbenă;
                     - fumul este negru;
                     - are miros dulceag (tipic de stiren);
                     - degajă CO, CO2 şi H2O.
       
             Proprietăţi chimice. Polistirenul are caracteristicile:
             - rezistă bine la: acizi diluaţi, la soluţii saline apoase, la baze;
             - este atacat de acizii oxidanţi. Din cauza structurii amorfe, polistirenul este foarte
sensibil la acţiunea numeroşilor agenţi chimici care creează fisuri şi care distrug piesa
injectată. Cei mai agresivi agenţi sunt: acetona, izopropinatul, benzenul, toluenul,
cloroformul, clorura de metilen, tricloretilena, tetraclorura de carbon, benzina;
             - polistirenul se umflă şi se dizolvă în medii organice, acest lucru permiţând şi lipirea.
Materiale auxiliare. Polistirenul se colorează uşor rezultând culori vii.
Stabilizarea la radiaţiile ultraviolete este necesară în cazul pieselor injectate expuse la
razele solare. Există sorturi de polistiren cu adaosuri care diminuează efectul electrostatic
natural.  Se poate arma cu fibră de sticlă până la 30%. Există şi sorturi de polistiren care conţin
agenţi de diminuare la flacără.

             Injectare. Materialul se injectează în bune condiţii; în general nu este necesară
preuscarea, dar uneori se apelează la uscarea materialului timp de o oră la 50°C pentru a evita
urmele lăsate de o eventuală condensare a apei.
Condiţiile generale de injectare impun o plajă de temperaturi pe cilindrul maşinii între (160÷230)°C
 şi o temperatură a matriţei între (30÷50)°C. Presiunea de injectare se alege între (60÷160) MPa,
 presiunea ulterioară (35÷90) MPa, iar contrapresiunea (4÷8) MPa. Viteza de injectare trebuie
să fie mare. La oprirea maşinii nu este necesar să se facă purjarea cu alt material.

 

             Piese injectate. Contracţia pieselor este de aproximativ (0,4÷0,7)%, iar postcontracţia
se poate neglija, ceea ce determină o stabilitate dimensională foarte bună. Temperatura maximă
de utilizare pentru piese injectate este aproximativ 70°C. Piesele din polistiren de uz general se
 lipesc uşor folosind 3 metode:
          - cu un solvent al polistirenului: acetonă, toluen, tricloretilenă etc., dar cu riscuri de
fisurare;
          - prin dizolvarea de polistiren (10÷20)% într-un solvent;
          - printr-un adeziv (de exemplu, adeziv epoxidic etc.).
         Polistirenul de uz general se poate prelucra mecanic fără probleme. Sudarea pieselor se
poate realiza cu ajutorul ultrasunetelor şi prin frecare. Rigiditatea polistirenului permite şi
realizarea de asamblări elastice. Decorarea pieselor se poate realiza prin serigrafie, tampografie.
Piesele se pot metaliza în vid.

             Reciclare. Piesele rebutate şi reţelele se pot măcina uşor. Materialul măcinat se poate
amesteca cu material nou în proporţie de până la 100%

             Utilizare. Graţie proprietăţilor sale polistirenul poate fi utilizat în diverse domenii:
articole de uz casnic, articole de birotică, articole electromenajere, piese izolatoare în industria
electrotehnică, aparate electronice, jucării etc.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu